Jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 170 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, în primul tur al calificărilor la turneul WTA Premier de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), programat în perioada 19 – 24 februarie.
Românca a fost învinsă, cu scorul de 7-6 (2), 7-6 (7), de rusoaica Sofia Juk, numărul 145 mondial, la capătul unui meci echilibrat, care a durat două ore și 14 minute.
În turul doi al calificărilor, Sofia Juk o va întâlni pe câștigătoarea dintre japoneza Nao Hibino, locul 90 WTA, și jucătoarea italiană Camila Georgi, cap de serie numărul 9 și locul 61 WTA.
Turneul de la Dubai este dotat cu premii în valoare de 733.900 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER